Daily Calendar

Translate

joi, 14 aprilie 2011

Trifoiul de smarald-3


3. Povestea vânătorului de vise

Poveştile sunt făcute pentru ca cei mici să devină mari fără a renunţa la vise.

„Cândva, pe când eonii timpului se scurgeau mult mai încet ca acum, undeva pe un deal al bătrânului Pâmânt dintre ape, aşa cum era cunoscut pe atunci târâmul de la fiorduri până la munţii Ergath, era un cătun de vânători, mari meşteri ai prinderii feluritelor animale, cu arcuri, cu laţuri, cu capcane, strângând blănuri şi piei pe care apoi le aduceau în marea cetate a Grianului, (denumirea veche a Zelionului), unde regele îşi alegea darea anuală şi răsplătea pe pricepuţii vânători cu noi domenii de vânătoare sau cu fine bijuterii ce le împodobeau fiicele şi nevestele.

Meşteşugul era transmis din tată în fiu şi cu fiecare generaţie se năşteau noi metode de prindere, de vânare ale animalelor ce populau pădurile marelui regat. Fiecare familie era mândră de prăzile ei, de feciorii care îşi arătau îndemânarea în a captura cele mai puternice vietăţi, arătându-şi astfel curajul în faţa fetelor, care urmau să îşi aleagă soţi din rândul lor.

Undeva, într-un cătun ascuns la poalele unui deal bătrân, în centrul căruia creştea un vlăstar dintr-un copac neîntâlnit în altă parte, copac pe care bătrânii spuneau că îl auzeau vorbind la anumite intervale de timp, îşi trăia de veacuri viaţa un trib de vajnici vânători, care nu se sfiau sa se ia la trântă cu uriaşii urşi ai peşterilor cu mânile goale, un trib pe care regele de atunci îl ţinea la mare cinste şi din care îşi recruta mereu cei mai vestiţi arcaşi.

Era o dimineaţă ca oricare alta pentru cătun, însă pentru familia lui Edar se anunţa o zi plină de bucurie, urma să i se nască primul fiu, urmaşul care avea să conducă asemeni tatălui, într-o bună zi destinele micului cătun, ducând mai departe meşteşugul vestit al vânătorii.

Vântul adia uşor în această zi de vară, părul lung al lui Edar flutura lăsat liber, paşii răscoleau colbul din faţa iurtei în care, bărbat fiind nu avea voie să intre până ce nu auzea primele scâncete. Deja nu mai avea răbdare, încă de pe la miez de noapte soţia lui, blânda Myrtha, îl trimisese după bătrânele moaşe, iar el nu mai dorea să doarmă până ce scâncetele primului său băiat, asta dacă spusele profetului de la Sihăstria Călugărilor Albi erau adevărate, aveau să răzbată prin aerul dimineţii. Un ghemotoc alb se tot împleticea la picioarele sale, era puiul vajnicei sale căţele, care îl fătase acum o săptămână, ca un semn prevestitor al venirii pe lume a copilului. Îl ridică de ceafă şi în lăsă să se cuibărească la pieptul său, continând să bată pasul pe loc, nerăbdător.

Parcă din spatele norilor, plutind uşor, se zărea laolaltă cu zenitul un punct alb care continua să se apropie tot mai mult, mai repede. Privirea lui Edar îşi găsise de cuviinţă să urmăreasă această apariţie care începea tot mai mult să semene cu o pasăre cu aripile desfăcute. Încă nu îşi putea da seama ce este, un vultur sau un erete pe care îl foloseau la vânătoare, poate chiar un porumbel cu un mesaj important de la un alt cătun. Deocamdată privea apropierea rapidă şi albul atât de pur...era un corb? Din nou un semn...o pasăre atât de rară să apară la naşterea copilului său. Un fluturat de aripi şi apoi apropierea de flamura ce stătea nemişcată în aerul dimineţii şi acum corbul păzea iurta de unde se auzi deodată ţipătul puternic al unui nou-născut.

Edar nu mai avu răbdare, lăsă ghemotocul alb să lunece la pământ, puse mâna să intre, însă una din moaşe deja apăruse ţinând în braţe un prunc înfăşat în pielea moale a unei căprioare, arătandu-l tatălui.

- Este un băiat...fie să crească asemeni tatălui!

Braţele lui Endar îl cuprinseră şi în acelaşi timp corbul cel alb se roti şi se aşeză pe umărul său. Moaşa se dădu speriată înapoi, însă Endar rămase nemişcat.

- Îi vom spune Ondar, fiul meu mic, iar corbul acesta alb îi va fi emblemă pe scut şi arc.

Înapoie copilul moaşei şi apoi intră în cortul unde soţia sa aştepta obosită pe patul încărcat cu piei moi şi blănuri scumpe. O sărută pe frunte şi pe obraji:

- Îţi mulţumesc draga mea Myrtha, fie să moştenească ochii tăi frumoşi şi bunătatea sufletului! Acum odihneşte-te, iar eu voi petrece în această minunată zi!

Touk-Touk se opri privind în jurul său, liniştea dimineţii rămăsese netulburată, iar el dorea parcă mai mult ca niciodată să continuie povestea. Farmecul ei îl prinsese treptat şi curiozitatea îl îndemna să afle ce s-a întâmplat în continuare cu micul Ondar.

VA URMA....

duminică, 18 iulie 2010

A mea şi-a ei...



Mi-e bine în vara ce-i zâmbeşte ei
Şi toată lumea mea e-n palma ei,
Cu linii line conturate de degete sprinţare,
Ce gustă din podul palmei picături de mare...

Mi-e bine-ascuns în zâmbetele ei
Şi gândul meu lipit de tâmpla ei,
Cu lungi şuviţe ce lunecă pe fruntea mea agale,
Ce farmecă visarea, o mare de petale...

Mi-e bine pierdut în privirea ei
Şi glasul meu pierdut pe buzele ei,
Cu dulce gust dăruit printr-o scurtă apăsare,
Ce picură în suflet o clipă de-ncântare...

Mi-e bine-aşa cu liniile trupului ei
Şi palma mea conturând umărul ei,
Cu fineţea pielii calde, ca o mătase moale,
Ce tresare urmând a palmelor mele cale...

Mi-e bine în vara ce-i zâmbeşte ei
Şi toată lumea mea e-n palma ei,
Totul e-al ei şi ea a mea....sau eu al ei...

miercuri, 7 aprilie 2010

O melodie...

luni, 5 aprilie 2010

Emoţii


Stau ca şi cum aş putea vedea,
Dealuri cu verzile ace de brad,
Munţii bătuţi de vânt aprig şi nea
Şi stropii care pe palme îmi cad

Stau acum ca şi cum aş putea citi,
Totul din privirea ta cea senină,
Prin părul tău degetele îmi pot privi
Şi liniştea e cea care mă alină

Primăvara nebună ce vine plângând
Şi zborul ciudat în leagăn de vânt,
Chipul tău drag cu lacrimi curgând
E căldura ce picură. Al gândului cânt.

Eşti aici şi totuşi mă simt eu departe
Întind mâna prinzând primăvara în ea
Dar vântul din gând încet ne desparte
Nu eşti a mea, a mea eşti, a mea....

vineri, 23 octombrie 2009

Enjoy

marți, 15 septembrie 2009

Săruturi


Sărută-mă şi apoi stai şi priveşte,
Priveşte-mi buzele rămase în aşteptare
Şi gura nemişcată ce şopteşte,
Priveşte-mi uimirea ce în ochi îmi apare...

Sărută-mă iar şi nu mă lăsa să vorbesc,
Cuvintele să se piardă pe buzele tale,
Să le vreau înapoi şi gândurile rătăcesc,
Urmând a îmbietoarelor săruturi cale...

Sărută-mă cu patimă, cu pauze mici,
Să sorb aerul cu nesaţ, ştiind ce m-aşteaptă
Şi buzele să vrea din nou să le atingi,
Un prim pas pe a plăcerii treaptă...

Sandman


The Sandman passes again,
Sleep in lullaby rhythms…
Mice dancing as long as they can,
And kittens sleep in their mittens…

The Sandman passes once more,
With his dust of beautiful dreams,
His hands open a magical door,
With stars and chocolate streams…

It’s time to forget all that is wrong,
Near the chimney warm fire,
Dreaming of fairies coming along,
And love that grows higher and higher…

So close your eyes, beloved ones,
Dream as many dreams as you can.
This night will come only once…
Till Sandman passes again…